Familia in sensul dezvoltat in continuare inseamna sotie si cei doi copii.
Nu amestec lucrurile cu catel, cu purcel, pentru ca a vedea corect lucrurile inseamna a face o delimitare buna, clara si mai ales directionata.
Sotia mea se numaste Mariana. Ne-am cunoscut inca din clasele de liceu, desi i-am aratat o fotografie dintr-o tabara de la Bughea de Sus, pe cand eram in clasa a sasea, lucru care a socat-o. Timpul a trecut si ne-am reantalnit la un dentist prin anul al treilea de facultate. Lucrurile s-au legat incet-incet si am ajuns sa fim prieteni apoi in vara anului 1969 ne-am gandit la lucruri mai serioase. In decembrie din acelasi an a fost casatoria civila si in vara anului 1970 am avut casatoria religioasa. In august am plecat militar, la Focsani. Au urmat ani frumosi intr-o garsoniera confort doi, din Pantelimon, la etajul al noulea. Era un dar al primarului capitalei dat tuturor celor care ramasasera in invatamantul preuniversitar. Asa se ingrija comunistii de dascalii copiilor de proletari.
Mariana a scris o serie de carti de
fizica dar
nu numai, dupa o documentare serioasa, apeland la rigurozitatea, profunzimea si claritatea sa de dascal, astfel incat lectura acestor carti este lejera, fara un efort special asa cum se intampla celor din informatica, autori care scriu si nu stiu despre ce scriu.
Fiul meu se numeste Laur. Fiecare parinte isi iubeste copiii lui si-i crede si cei mai frumosi si cei mai destepti. Si asa si sunt copiii mei, frumosi, destepti, mareti sublimi si inca mai au calitati dar le tin secret pentru mine. Laur avea inclinatie a scrie cu stanga dar noi am gresit si l-am fortat sa scrie cu dreapta. De aceea scrie cam urat, fara a ma depasi pe mine, care cu modestia care ma caracterizeaza scriu uneori de nici eu nu mai inteleg ce am emanat. Ca scolar laur si-a dovedit arta de a face lucruri interesante. pentru mine sunt memorabile niste intamplari precum cea de inceput de an scolar cand el intrase glorios in clasa a doua. venea de la scoala, tarand ghizdanul nou-nout. L-am intrebat la ce se gandea si el mi-a raspuns ca mai sunt 100 si ceva de zile, calculate exact pana la vacanta de iarna. Alta chestie a fost cand am urmarit cum venea fiul meu de la scoala. El venea in plina iarna cu geaca pe ghiozdan, cu barcute in mana, mergea pana la o balta din fata cinematografului Cultural, se aseza pe burta, pe gheata, potrivea barcutele si sufla in ele sa se deplaseze. ca el mai faceau si altii. Fiul meu avea spatele gol, burta goala, cu acre se lipise de asfactul inghetat. Si eu ma miram de ce racea el si trebuia sa faca injectii.
cand era mai mititel a facut varsat de vant. Eu eram asistent si aveam seminarii, iar maica-sa profesoara fiind avea ore cu elevii ei. Se impunea ca baiatul sa ramana acasa singur si in plus nu trebuia sa-si rupa bubitele de pe fata si de pe corp. Ideea salvatoare mi-a venit stiindu-l pasionat sa demonteze si sa monteze. De aceea am luat un cearsaf alb, l-am pus pe masa si i-am dat un ceas mare si i-am zis ca are voie sa-l demonteze dar voi aprecia foarte mult daca il va face la loc. cand am venit, fioul meu pierduse ore bune si chiar incheia procesul de asamblare. Era fericit ca are un ceas in fata, aproximativ la fel cu cel initial. Numai ca pe cearfasul alb mai ramasasera cateva piese neincluse. Nu era nimic. Gestul conta si marea lui bucurie ca a reusit. M-am bucurat si eu ca avusese o preocupare de cateva ore bune.
Cand era student la master, l-am solicitat sa vina la un seminar de ASM ca un asistent care era de la ATM era in poligon la trageri si cu acel prilej a aparut ideea de a scrie o
culegere de probleme. Lucru care s-a si intamplat. I-am zis despre ce e vorba, cum vad eu lucrurile, am structurat impreuna si el a lucrat. Asa a aparut o lucrare facuta cap-coada de el, fara influente paterne, publicata cu sigla unui proiect in care eram partener cu UCV-Universitatea Craiova, proiect coordonat de profesorul Oleg Cernian, iscusit in management de proiecte speciale.
In anul 2000 a avut ocazia sa-l vada pe marele KOZA, cel cu algoritmii genetici, iar
cartea postala marcheaza participarea lui la acea conferinta.
Fiica mea se numeste Anca. ca eleva, Anca o mosteneste pe mama ei. este ordonata, perseverenta si are calitati cu totul speciale. Dovada este unde a ajuns. Cand a dat admitere la liceu am intrebat-o ce a facut si mi-a zis ca va obtine peste 9,95 la matematica. A discutat cu doamna profesoara rancu si domnia sa mi-a zis ca va lua o nota foarte apropiata de zece. Si zece a si fost. Anca stie sa se aprecieze cu +/- 5 sutimi, ceea ce este o treaba exceptionala din punctul meu de vedere. cand a dat admitere la facultate a intrat la Calculatoare cu o medie de peste 9,90 si era foarte stresata ca era a XX-a pe lista, mai ales ca fratele ei o tachina. El fiind al XVI-lea pe lista cu medie de 9,80 cu un an mai inainte. In discutie era pozitia. Minte de copii... Ea a bterminat foarte bine facultatea, a facut si un master si apoi un PhD in America, ceea ce m-a bucurat foarte mult. Am asistat la urcarea ei pe scena de la Filarmonica din complexul Lincoln unde este Matropolitan-ul, ceea ce ne-a facut fericiti si pe mine si pe mama ei.
Incidentul cu T.
Bilete la Carmen.
Plecari la mare.
Papusa.
La o trecere in revista, acum dupa multi, foarte multi ani n-am incetat sa-l urasc pe fostul meu sef, profesorul Bulgaru. N-am trecut peste retinerea mea si cand am aflat ca a plecat dintre noi. Si asta pentru ca mi-a facut un mare rau. Fata noastra a ramas sa o cresc eu si mariana, iar baiatul a ramas la Pitesti sa fie crescut de bunici care aveau servici, dar faceau efort sa ne ajute. Asa ca se intampla sa existe suprapuneri ca si eu si sotia sa fim la munca. fata ramanea singura in casa. Intr-o zi era sedinta de catedra si am facut prostia sa-i zic gunoiului de sef sa ma lase sa merg acasa ca am fetita inchisa in casa si fetita avea cateva luni. A facut un taraboi inimaginabil. Am ramas acolo dar cand s-a terminat sedinta lui de rahat am plecat intr-un suflet spre casa. Sedeam in berceni si nu era metrou ca azi. cand am ajuns acasa fetita mea statea intr-o pozitie care m-a speriat ingrozitor. Nu mai speram la nimic. Atunci mi s-a declansat ura fata de acel om si niciodata n-am sa trec cu vederea nemernicia lui. Eu ori de acte ori aud ca e vorba de un copilas, trec peste orice si atrag atentia tinerilor parinti ca sufletelul acela mic trebuie sa primeasca toata atentia. Nu exista nimic in lume pentru care un sef sa considere ca tampeniile din capul lui sunt mai presus decat un suflet de copil. Conducatorul meu de doctorat desi nu a avut copii mi-a dat sfaturi si m-a sprijinit in legatura cu cei doi copii ai mei ori dec ate ori a fost nevoie, chiar daca eu nu i-am cerut acest lucru. El era un om adevarat!
Nu am avut probleme ca alti parinti ca fratii sa se bata intre ei sau sa se parasca. Ei se intelegeau bine. Si noi ne intelegeam cu ei. Stiau ca ceea ce le spuneau nu sunt baliverne. Stiau ca daca le promit ceva ma tin de promisiune. Asa se facea ca cei doi copii nu se manifestau zgomotos la masa in statiunile unde ne petreceam concediile, toata lumea dandu-i de exemplu, cat de cuminti mancau si nu faceau mofturi, nu urlau, nu intrau pe sub masa, nu se tavaleau pe jos ca alti copii mai amri ca ei. Pentru cat de bine se comportau, ei aveau recompense bine stabilite. mergeam cu ei la apa daca erau la mare sau mergeau la masinute sau la braga la turculet, daca eram la Busteni.
Filme, poze
Parca merita Ma straduiesc...
text
text
text
text
text
text
text